Partajul bunurilor comune

După terminarea divorțului, foștii parteneri por merge la notar sau în fața judecătorului, cu o cerere de partaj pentru bunurile comune. În fața notarului procedura este mai simplă, dar nu se poate face decât când există înțelegere între foștii parteneri.

Primul lucru care trebuie precizat este că legea nu obligă pe nimeni să facă un partaj. Starea de coproprietate rămâne până când foștii soți se decid să ia măsuri și să-și separe bunurile. Uneori, partajul nu se face din rațiuni bănești, de pildă.

“Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia”, scrie în Codul civil, acolo unde este tratat regimul comunității de bunuri ale soților și tot ceea ce ține de partaj.

Aici vorbim de cazul soților care nu au optat, încă de la începutul căsătoriei sau pe parcursul ei, pentru regimul separației de bunuri. În astfel de cazuri, bunurile pe care le dobândește fiecare pe timpul mariajului rămân ale fiecăruia, celălalt neavând pretenții la ele.

Comunitatea de bunuri încetează atunci când soții divorțează. De la momentul când divorțul este oficial, ei rămân coproprietari (devălmași) asupra bunurilor lor comune, putând să facă oricând partajul acestor bunuri. Vorbim de bunuri comune, iar nu de cele proprii și e necesar să explicăm puțin aceste două noțiuni, conform Codului civil:

  • bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților; inclusiv veniturile din muncă obținute de soți (salarii, pensii etc.) sunt bunuri comune;
  • bunuri proprii ale fiecărui soț sunt, de exemplu: bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; bunurile de uz personal;
  • bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri;
  • indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți; bunurile dobândite înainte de căsătorie rămân ale fiecăruia.

Notă: Creditorii unuia dintre soți, dacă are nevoie de asta, poate cere să se facă partajul bunurilor comune ale soților, dar numai în măsura necesară acoperirii datoriei pe care o urmărește. Ceea ce trebuie reținut e că partaj se poate face și dacă soții nu ajung la divorț, deci, în timpul căsătoriei. “În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere”, scrie în Cod.

În funcție de cum se înțeleg soții, partajul se poate face la notar, sau la instanță:

  • La notar, procedura este mult mai rapidă și mai puțin costisitoare. Foștii soți trebuie să convină să împartă bunurile.
  • La instanță, dacă soții nu se pot înțelege deloc asupra împărțirii bunurilor.

Taxarea cererilor în materia partajului se face potrivit OUG nr. 80/2013 astfel:

  • stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
  • stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
  • creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
  • cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

Așa cum prevede codul de procedură civilă, instanța va face împărțeala în natură. “La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea”, prevede Codul.

Ceea ce nu se va putea partaja în natură, se va atribui unuia din soți, iar celălalt va primi în schimb o sultă. Bunul cu pricina va putea fi chiar vândut la licitație și suma va fi împărțită între foștii soți. Se pornește de la ideea că cei doi soți au contribuit în mod egal la bunurile respective, dar contrariul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă pe care părțile îl au la dispoziție.